Copiii cu CES vãzuţi dincolo de aparenţe vs Nevoile copiilor cu CES

"Nu exista copil perfect, asa cum nu exista parinte perfect,

 dar exista copilul special, vazut prin ochii parintelui special."

   Notiunea de CES este bogata in sensuri . Cerinţele educative speciale constituie un concept apărut recent care defineşte cerinţele specifice faţă de educaţie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficienţă.

Cerinţele educative speciale reies din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare, relaţionare cu mediul, din experienţele anterioare ale copilului, din problemele sociale şi de existenţă ale lor. Cerinţele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, apărînd la etapele cele mai timpurii ale dezvoltării şi la toate nivelurile sistemului de educaţie. (Otilia Ivan Tugui, 2011).

Cerinţele educaţionale cuprind un registru larg de probleme speciale în educaţie, de la copiii cu deficienţe în dezvoltare pînă la cei dotaţi, fiecare dintre ei avînd cerinţe speciale individuale. Abordarea adecvată a acestor cerinţe ar asigura accesul egal la o educaţie de calitate, participarea şi includerea şcolară şi socială reală a tuturor copiilor.   Un copil cu cerinte educative speciale are cerinte similare celorlati copii fara cerinte educative speciale, dar prezinta si alte dificultati suprapuse specifice . Ca exemplu un copil diagnosticat cu Sindrom Asperger cu un nivel de inteligenta inalt functional, s-ar presupune ca nu ar avea nevoie de un certificat de orientare scolara ,  dar acel copil poate sa exceleze intr-un anumit domeniu si in altul totusi , sa prezinte cerinte educative speciale.

Un alt exemplu , copiii cu ADHD (Deficit de atentie si concentare si hiperactivitate), in cazul lor un certificat de orientare scolare poate sa reprezinte un "instrument" de sprijin in dezvoltarea continuua a capacitatii de a se concentra mult mai usor si in acelasi timp posibilitatea de intelegere a sarcinii mai repede , atunci cand, lectia predata la clasa ii este explicata si individual.

Adaptarea curiculara depinde de tipul şi gradul deficienţei/ nevoii copilului de posibilităţile fiecărei şcoli de a asigura ajutorul fiecărui copil cu CES în parte În planul dezvoltării curriculare pentru  copiii cu deficienţă, are loc o mişcare în sensuri diferite faţă de curriculum-ul general pentru elevii /copiii, care nu prezinta cerinte educative speciale.  Pe de o parte curriculum-ul acestora se restrânge, iar pe de alta parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de deficienţă. 

Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:
             - copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice:

·         tulburări vizuale,

·         tulburări de auz,

·         dizabilităţi mintale,

·         paralizia cerebrală);

-          copiii cu deficienţe mintale si comportamentale:

·         tulburări de conduită,

·         hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD,

·         tulburări de opoziţie şi rezistenţă;

-           copiii cu tulburări afective, emoţionale:

·         anxietatea;

·         depresia,

·         mutism selectiv,

·         atacul de panică,

·         tulburări de stres posttraumatic,

·         tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea;

-          copiii cu handicap asociat;

-          copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare:

·         sindromul Down,

·         dificultăţi de învăţare, dislexia, discalculia, dispraxia;

-          copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune:

·         tulburări din spectrul autistic,

·         sindromul Asperger,

·         întârzieri în dezvoltarea limbajului. 

   Parintii copilului cu nevoi speciale si/ sau cerinte educative speciale sunt deseori stresati, ingandurati si de mult ori rusinati, desi nu e normal sa fie asa, ei nu sunt vinovati ca, copilul lor are anumite deFicente. Sunt cazuri in care primesc acasa bilet/ telefon ca, copilul nu a reusit sa faca x lucru sau a avut comportamentul y.

   Trebuie sa intelegem ca uneori acest copii nu au un auto-control asupra propriului comportament. De exemplu in cazul copilului cu TSA, prezinta anumite steriotipii, se intampla sa nu reuseasca sa le gestioneze intotdeauna corespunzator sau nu reusesc sa pastreze permanent contactul vizual.

   Un alt exemplu, copilul cu ADHD : Desi copilul cu ADHD adesea doreste sa fi un elev bun, comportamentul impulsiv si dificultatile in concentrarea atentiei pot produce probleme. Profesorii, parintii si prietenii stiu ca copilul are un comportament problematic dar s-ar putea sa nu isi dea seama ce nu este in regula.

ADHD ( Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atentie-Tulburare Hiperkinetică si este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale întâlnite la copii si adolescenti. Exista tendinta abuziva de a atribui toate dificultatile ce le au copii in invatare si comportament, carentele educationale sau problemele de atitudine din partea copiilor, acestui sindrom numit ADHD.

Copiii cu dizabilitati si /sau cerinte educative speciale  au dreptul să meargă la școală cu un însoțitor plătit de familie, care poate sta în clasă și să participe la ore. Acest lucru este reglementat în ordinul comun publicat în Monitorul Oficial de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (nr. 1985/04.10.2016); Ministerul Sănătății (nr. 1305/17.11.2016) și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (5805/23.11.2016). 

Articolele care reglementeaza acest lucru sunt 63 și 64.

Art. 63 aliniatul (2) Măsurile de sprijin pentru prevenirea și combaterea barierelor de atitudine includ cel puțin:
punctul d) prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil în unitatea de învățământ.
Art. 64 (1) Fiecare unitate de învățământ în care se află copii cu dizabilități și/sau CES include în regulamentul de organizare și funcționare proceduri privind aprobarea prezenței facilitatorilor în unitatea de învățământ, precum și modul de organizare a activității acestora, acestea fiind prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar.
(2) Facilitatorul menționat la art. 63 alin. (2) lit. d) poate fi unul dintre părinți, asistentul personal pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament sau un specialist recomandat de părinți/reprezentant legal. 
(3) Numirea, de către părinți/ reprezentant legal, a unui facilitator se face în urma includerii acestuia în planul de abilitare-reabilitare, respectiv planul de servicii psihoeducaționale. Includerea facilitatorului în plan se face fie la solicitarea părinților/reprezentantului legal, fie la recomandarea unui profesionist, cu acordul părinților/reprezentantului legal.
(4) Pentru copiii cu grad de handicap grav cu asistent personal, părinții/reprezentantul legal asigură obligatoriu facilitator.
(5) Un facilitator poate avea grijă de mai mulți copii cu dizabilități și/sau CES în aceeași clasă. 
(6) Părinții/ reprezentantul legal poate numi facilitatori provenind din cadrul unor organizații neguvernamentale, universități, alte instituții, cu care unitatea de învățământ încheie acorduri în acest sens.
(7) Pentru copiii cu dizabilități și/sau CES care necesită tratament pe parcursul programului școlar, dacă părinții/reprezentantul legal nu poate asigura facilitator, se includ prevederi pentru asigurarea tratamentului în contractul cu unitatea de învățământ.
(8) Atribuțiile facilitatorului sunt cel puțin următoarele:
a) Supravegherea și îngrijirea copilului în timpul orelor de curs, în pauze și în cursul activităților extrașcolare;
b) Facilitarea relației copilului cu colegii, în timpul orelor de curs și în pauze;
c) Facilitarea relației copilului cu cadrul didactic, în timpul orelor de curs;
d) Sprijin la efectuarea exercițiilor predate, în timpul orelor de curs;
e) Colaborarea cu cadrul didactic de la clasă, cu profesorul itinerant și de sprijin și cu alte cadre didactice și profesioniști din școală;
f) Facilitarea relației cu colegii și profesorii în cursul activităților extrașcolare;
g) Colaborarea cu părinții/reprezentanții legali.
(9) Prezența facilitatorilor la clasă nu poate fi condiționată de gradul de handicap.

Bibliografie :

1. Russell A. Barkely (2011) Copilul Dificil- Manualul Terapeutului pentru Evaluarea si pentru Traingul Parintiilor, Ed. ASCRED Cluj- Napoca;
2.  Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas, 2002

Un copil care ştie sã aprecieze lucrurile mãrunte ale vieţii, o sa fie adultul fericit de mâine?

"Permiteti-le copiilor sa fie fericiti in felul lor , 

caci ce alta metoda mai buna vor gasi?"-Samuel Johnson

 

Nimic nu este mai placut, mai frumos decat sa vezi o persoana zambind, cu atat mai mult cand este vorba despre un copil, un copil fericit este egal sau ar trebui sa fie egal cu un parinte fericit.

    Fericirea este o emotie esentiala in dezvoltarea armonioasa a unui copil, un copil care primeste aproape zilnic cadouri din partea parintilor nu o sa fie copilul fericit, o sa fie copilul incantat, entuziasmat , vesel pentru o perioada scurta de timp. 

   Cadourile sunt lucruri materiale care se vor deteriora la un moment dat, insa atentia, grija, afectiunea, un cuvant de incurajare la momentul potrivit pot sa creasca "cantitatea" de dompamina din creier si astfel sa ajungem la emotia pozitiva numita fericire, care este reprezentata de un raspuns psihic de o intensitate si durata mai mare decat cele enumerate mai sus (incantare, entuziasm, veselie).

   Stefan Klein, autorul cartii "Formula fericirii- minunatele descoperiri ale neuropsihologiei  din ziua de azi", releva in cartea sa , un caz al unei persoana in varsta de 47 de ani care a suferit o interventie chirugicala prin extirparea unei tumori aparuta in zona emotiilor din creier. Acest domn  dupa interventia realizata cu scucces a ramas cu aceleasi capacitati de atentie si concentrare, totuşi nu mai simţea pulsul lucrurilor, nu mai era conştient de simţămintele celor din jur astfel încât în puţină vreme dintr-un avocat de succes a ajuns într-un spital pe post de pacient de testări. Răspundea la teste precum un computer. A fost demonstrată prin asta că în alegerea acţiunilor noastre, raţiunea singură nu funcţionează fără sentimente. "Lipsa emoţiilor duce invariabil la ratare".

    Lipsa emotiilor pozitive din viata copiilor dezvolta mai tarziu nesiguranta, nemultumirea si intr-un final conduce la parintele care nu stie sa se bucure  de lucrurile marunte , transmitand aceeasi informatie si celor din jur.

Fericirea parintiilor nu o sa fie in permanenta si fericirea copilului tau, copilul tau atunci cand, se intoarce de la scoala nu asteapta sa fie intrebat "ce teme ai pentru astazi?", asteapta in schimb sa ii oferi atentie, un zambet, o imbratisare prin care ii arati ca ti-a fost dor si ca apreciezi faptul ca il ai langa tine, desigur dupa acest moment , poti linistit sa iti intrebi copilul de teme sau alte aspecte importante pentru tine legate de scoala.

     Comunicarea  poate conduce la fericire, comunicarea deschisa cu copilul tau , poate sa indrepte orice comportament mai putin placut al copilului tau.

     Daca tipi la copilul tau, nu te ajuta cu nimic, prima lectie pe care poti sa o predai copilului tau este aceea ca mama si tata il vor iubi si vor tine la el indiferent de comportamentele pe care le va avea, pentru ca intotdeauna vor exista solutii si o modalitate de rezolvare a dificultatilor.

      Atunci cand, un copil accepta imbratisari si contact fizic cand sunt mici si se lovesc sau sufara o mica dezamagire parintele este cel mai incatant ca poate sa isi ia copilul in brate si sa ii aline suferinta, in schimb cand copilul creste si se intampla sa aiba un mic accident sau un mic incident la scoala " se cearta cu un coleg", "ia o nota mai mica", temdinta parintelui este aceea de a-l certa sau ai tine morala, cand poate copilul lui are nevoie de o incurajare, de suport si clarificare a situatiei pe care tocmai a traversat-o. 

Cateva dileme ale fercirii : 

Fericirea poate fi mostenita? Conform studiilor stintifice contemporane si numai , raspunsul este unul afirmativ si anume faptul ca exista o predispozitie genetica a fericirii, ceea ce inseamna ca asa cum exista o predispozitie genetica a tristetii  si  un tip de personalitate predominant negativ asa exista si omul care gaseste partea pozitiva in majoritatea situatiilor dificile. Sunt oamenii aceea "enervant" de pozitivi . 😃

   Dispare furia  sau nervii produsi de o situatie sau comportamentul mai putin pozitiv al copilului tau?  Conform studiilor putem sa raspundem afirmativ, in anumite situatii ventilarea emotiilor negative poate sa te ajute  sa vezi situatia intr-o lumina mai buna, atata timp cat tu reusesti sa constientitezi ceea ce transmiti si ceea ce ti se intampla.

Banii aduc fericirea ? Aici raspunsul este cu siguranta unul negativ , cel putin nu s-a demostrat in nici un fel pana in prezent faptul ca ar exista un grad mai mare de fericire intre oamenii bogati in raport cu cei saraci ,si asta pentru ca fericirea e o emotie traita diferita , simtita si inteleasa diferit de fiecare om.

Sa nu uitati parintii ca fericirea nu consta intr-o jumatate de ora in plus pe telefon sau tableta, fericirea unui copil ar fi normal sa fie o jumatate de ora de joaca cu tatal sau mama, o iesire intr-un parc de distractie, o simpla imbratisare, un cuvant pozitiv spus la adresa copilului.

"Copilul de astazi  este adultul de maine, 

imbracat in emotiile pe care tu, ca parinte le-ai sadit in copilul tau."

Cu drag, Psih. Ababi Alexandra 

☺

    

Efectele pozitive in recompensarea copilului tipic si atipic

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări.

 Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare”  Chris Simion

      

Recompensa numita si intaritor este practic ceea ce se ofera in urma unui comportament dorit prin care se creste posibilitatea ca acel comportament sa se repete.

    Cum vom reusi sa motivam indeajuns de puternic un copil astfel incat sa invete sau sa indplineasca o sarcina solicitata?

 Un factor important in cresterea motivatiei la copil il constituie  folosirea recompenselor sau a intaritorilor comportamentelor pozitive cat si a indeplinirii sarcinilor solicitate. 

    Exista multe feluri de a recompensa copiii, dar puterea recompensei trebuie stabilita in mod individual. Atunci cand ne gandim ca recompensam copilul nu inseamna neaparat ca ii oferim doar lucrurile placute de el (laude, jucarii sau in ultimul timp am intalnit parinti care ofera banuti pentru pusculita). Exista o multime de factori care pot sa influenteze eficenta recompenselor.

De exemplu , dupa ce se imbraca cu haina copilul are voie sa iasa afara la joaca , aceasta e doar un exemplu de recompensa si in acest caz recompensa consta in faptul ca, el o sa aiba voie sa iasa afara la joaca pentru ca s-a imbracat singur. Sunt multe activitati care pot sa fie folosite ca recompense este nevoie doar sa ne permitem sa fim putin creativi . 

Trebuie sa avem in vedere faptul ca fiecare copil este unic ceea ce inseamna ca modalitatea de recompensa pe care o folosim la un copil poate sa nu se aplice la un alt copil, chiar daca poate vorbim aici de recompensele aplicate fratilor. Pentru unii copii cu autism, cele mai eficente activitati sunt cele care stimuleaza vederea, pipaitul si mirosul .

Un aspect foarte important in ceea ce priveste timpul de recompensare a copilului si anume faptul ca , activitatea aleasa sa urmeze imediat si sa fie intr-o relatie evidenta cu disponibilitatea de a coopera si cu succesul copilului. Timpul de recompensa nu trebuie sa depaseasca timpul de indeplinire a sarcinii. Exemplu , daca in timpul sedintetei de terapie activitatea pe care imi doresc sa o indeplineasca copilul este intre 5-7 minute, dupa finalizarea ei copilul o sa primeasca o recompensa care sa dureze intre 1-2 minute, astfel incat copilul sa revina usor la sarcina si sa ramana focusat si pe ceea ce urmeaza sa indeplineasca pe mai departe. Un alt aspect important care trebuie retinut este faptul ca uneori este benefic ca obiectul folosit drept recompensa sa fie in aria vizuala a copilului alteori nu.

Cum stim care sunt cele mai potrivite recompense pentru copil? Foarte simplu, trebuie sa observam copilul si sa alcatuim o lista care sa cuprinda alimentele care ii plac, activitatile la care reactioneaza pozitiv sau pe care le cere si jucarile cu care se joaca de obicei. In cazul atat a copiilor tipici cat si atipici aceasta observatie naturala poate sa aiba la baza si "jurnalul de zi cu zi" al mamei, iar in cazu terapeutului toate aceste date le aflam din primele sedinte de evaluare cu parintii si copilul, din interviul clinic semi-structurat.

De asemenea in modalitatea de recompensare a unui copil nu trebuie sa lipseasca laudele numite si recompense sociale ("foarte bine!", "te descurci exclent!", "minunat!", "bravo!" sau sub forma de gadilit, pupici, imbratisari sau o magaire usoara pe spate ).

  De retinut in cazul copiilor atipici- cu autism trebuie sa urmarim procesul de recompensare mult mai atent pentru a putea trece la pasul urmator eliminarea treptata a recompenselor deoarece in cazul lor , recompensele fizice, materiale folosite o perioada lunga de timp pot creea dependnte si comportamente obsesive, in cazul acesta o data ce copilul stapaneste tot mai bine abilitatea tinta , trebuie sa incepem sa-l recompensam din ce in ce mai putin, de fiecare data cand demostreaza ablitatea respectiva - proces numit eliminarea treptata a recompenselor.

Exemple de activitati recompensatoare 

•  Sa sara pe o saltea
• Sa iasa  afara
• Sa stinga si sa aprinda lumina
• Sa stea in bratele adultului
• Sa iasa la o plimbre in locul preferat cu adultul
• Sa manance la restaurantul preferat sau sa manance mancarea preferata
• Sa fie invaratit in cerc
• Sa se joace cu apa
• Sa se joace cu laterna
• Sa invarte de rotita 
• Sa faca baloane de sapun
• Sa asculte un cantecl preferat
• Sa vada un film la televizor sau calculator
• Sa isi invite in vizita un prieten
• Sa fie pupat sau imbratisat
• Sa i se faca masaj
• Sa cante la un instrument muzical etc  

 Activitatile recompensatori repet tin foarte mult de creativitatea parintelui si a terapeutului, dar si de ceea ce descoperim ca ii produce placere copilului in functie de capacitatile si nivelul de dezvoltare psiho-comportamental al fiecarui copil.

Importanta implicarii parintilor in dezvoltarea si recuperarea armonioasa a copilului cu autism

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. 

Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare”

  

Comunicare şi auti-comunicare

În relaţionarea  cu un copil cu autism, trebuie să ne adaptăm la modul lui de percepere, de gândire şi de comunicare. Utilizând cunoştinţele despre înţelegere acestui copil unic putem ajunge la stabilirea cu succes a unui contact cu ei.

Comunicarea naturală este o comunicare fără autism. De comunicarea normală nu suntem de cele mai multe ori, conştienţi. Vorbim cu celălalt, fără să ne gândim prea mult cum merge convorbirea.  În schimb creierul copilului cu autism percepe în piese de puzzle şi întâmpina dificultăţi în observarea întregului şi aici intervine auti-comunicarea pe care părinţii din cadrul grupului de suport au fost iniţiaţi să o folosească.

Copilul gândeşte în piese de puzzle şi răspunde tot în piese de puzzle, astfel ca părinţii în cadrul grupului de suport au fost sprijiniţi să se adapteze acestui tip de gândire care facilitează şi în acelaşi tip eficientizează comunicarea cu copilul cu autism.

Mulţi oameni au o agendă unde îşi scriu notiţele , uneori folosindu-se de informaţii suplimentare pentru a-şi aminti mai uşor, în schimb copiii cu autism din cauza deficentei lor, au mai multă nevoie de asemenea liste. Ei nu observa legăturile dintre zi sau săptămâna şi nu înţeleg paşii în care este împărţită piesa de puzzle. Din acest motiv părinţii au fost sprijiniţi şi iniţiaţi în cadrul grupului de suport cum să fragmentize sarcinile solicitate copilului cu autism folosindu-se de un “puzzle de 5”, care răspunde la următoarele 5 întrebări esenţiale pentru a eficientiza comunicarea cu un copil autist. Cele 5 întrebări esenţiale fiind : Unde- Cum- CE- Cine- Când, astfel că fiecare aspect din ordinea sa de zi este format dintr-un “puzzle de 5”. Aşa încât pentru el ziua este un lanţ neintrerup de sarcini, la care pentru fiecare sarcină este clarificat CE (ceea ce trebuie să facă) într-un “puzzle de 5”.

Pentru fiecare piesă a acestui puzzle este data explicaţia a ceea ce înseamnă. Piesele separate formează împreună suportul- piesa “CE” (sarcina).

·         CE.  Tot ce trebuie să facă un copil (sarcina).

·         CUM.  Modul în care trebuie să facă.

·         CÂND. Când începe o sarcină şi când se termină?

·         UNDE.  În ce loc trebuie să facă această sarcină?

·         CINE. Sarcina o va face el? Ce trebuie să facă celălalt?

Astfel li s-a explicat părinţilor acest puzzle folosind tehnici specifice psihodramei pund accent pe faptul că ele sunt de un real ajutor în comunicarea cu copilul cu autism pentru că relaţia părinte –copil să se dezvolte armonios şi pentru că el are nevoie de astfel de indicaţii pentru a porni în a realiza ceea ce i se solicita de către părinte.

Exemple simple de “CUM?”

·         CE: a spune “pa”. CUM se face? Te uiţi la celălalt şi spui “pa”.

·         CE: a sta pe scaun. CUM se face? Picioarele în faţă şi tălpile pe podea.

·         CE : a mânca cartofi parjiti. CUM se face? Înfigi furculiţa în cartofi, îl pui cu vârful în sos şi îl bagi în gură.

Efectele pozitive in dezvoltarea cognitiva si a comportamentului

 la copilul cu autism folosind o lista de sarcini

Găsiţi timp şi alegeţi un moment în care să informaţi copilul. Prezentaţi (CE) ca pe un lucru stabil de care nu poate scăpa. Din experienţa am observat că, copiii au nevoie de cel puţin o săptămână ca  informaţia primită să se automatizeze. Deci nu schimbaţi prea repede ceva când pare că nu se  automatizează.

Uneori există situaţii în care mai mulţi profesori predau copilului ( cum sunt copiii din clasele a V-a) sau o situaţie în care copilul trebuie să înveţe o sarcină mai complexă pentru el.

Ca părinte, dar şi ca diriginte sau educator al acestui copil , trebuie să încercăm să îi uşurăm ceea ce are de îndeplinit şi atunci apelăm la lista de sarcini.

Avantajul completării listei de sarcini este ca cele cinci puncte sunt descrise pas cu pas , la fiecare acţiune separată a sarcinii. Astfel şansa de claritate şi previzibilitate este cât mai mare posibilă. Pentru fiecare părinte, profesor sau educator este vizibil rolul în detalii.

CAND	CE	CUM	UNDE	CINE

7.00

Trezirea

Mama il striga, Alex se trezeste si ea se scoala

In dormitor

Alex si mama

 Importanţa grupului de suport  prin metoda psihodramei

în eficientizarea comunicării cu copilul cu autism

Părinţii în cadrul  grupului de suport şi-au îmbogăţit metodele de comunicare şi adaptare la experienţa de a avea un copil cu autism prin tehnici specifice psihodramei, astfel încât  parintii au fost sustinuti prin tehnici specifice psihodramei (inversiunea de rol reciproca , tehnica oglinzii, lucrul ȋn semirealitate, solilocviu şi tele) sa dezvolte comunicarea cu copilul cu autism.

În ceea ce priveşte psihologia de grup, a început să apară o literatură care demonstrează că psihoterapia de grup constituie un cadru bogat pentru o mai bună individuare şi cultivare a eu-lui observator. Yalom (1985) descrie nevoia fundamentală de „încurajare a auto-observării" în membrii grupului.

 Betcher (1983) subliniază importanţa conducătorului de grup ca „Eu observator sănătos". Greenwald (1974) scrie despre cum umorul facilitează „procesul de separare a eu -lui observator de Eul actor" ajutând astfel membrul grupului să se privească cu o mai mare detaşare.

Activitatea acestui grup de suport pentru parintii copiilor cu autism s-a desfasurat in perioada iulie- august 2016 in cadrul centrului de recuperare Neuromotorie "Pruncul Isus" Medias.

 #2 Aprilie : Ziua internationala de Constientizare a Autismului

#Luna Aprilie- Luna de Constientizare a Autismului

O Alta "Lume" Si Totusi Aceasi

"Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări.

 Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare” 

    Zi de zi, aproape zece ore pe zi am  placerea si onoarea sa cunosc oameni care vad dincolo de aparente si care traiesc cu speranta ca maine e o noua zi, o zi mai buna si mai frumoasa.  In fiecare zi ascult o alta poveste sau aceeasi poveste, dar spusa cu o durere accentuata sau cu o speranta in glasul parintelui copilului si/ sau a tanarului cu dizabilitati.

 
 Am  scris acum cativa ani intr-un articol despre faptul ca  sunt o persoana cu o dizabilitate fizica , desi ma comport si ma simt extrem de normala , pentru ca am fost crescuta in acest spirit,  de a face toate lucrurile normale pe care le face oricare alta persoana, am fost crescuta intr-un mediu suportiv, cu iubire, intelegere si acceptare dincolo de aparente.

Cu toate acestea, atunci cand observ nedreptatile facute in cazul persoanelor cu nevoi speciale,  ma simt dezamagita de modul in care  societatea , cei care conduc tara ofera "sprijin si suport" persoanelor cu dizabilitati.

 Dar, am intalnit si oameni calzi care stiu sa vada dincolo de deficenta fizica  si care sunt constienti ca astazi sunt eu  persoana cu o deficenta fizica insa,  maine ar putea sa fie el in aceasi situatie.

In luna decembrie al anului trecut am avut parte de o vacanta frumoasa, in unul dintre cele mai cosmopolite orase si anume Londra. Probabil va intrebati care e legatura dintre ce am scris mai sus si Londra.

Londra este cel mai important centru politic si financiar  si unul dintre cele mai importante orase ale lumii, am putea spune ca poate din acest motiv toate aceste aspecte legate de persoana cu dizabilitati sunt mult mai bine stabilite si respectate, dar eu imi permit sa spun ca drepturile persoanelor cu dizabilitati si persoana cu dizabilitati in sine este mai apreciata si acceptata ca facand parte din paleta larga a normalitatii pentru ca acolo,  vorbim si  despre o alta mentalitate. Despre o mentalitate  sanatoasa si pozitiva, optimista, deschisa la nou.

Intr-o zi am facut o calatorie cu renumitele autobuze londoneze acelea cu double decker ce le vedem in toate documentarele si filmele despre Londra,  nu era o zi tocmai grozava fizic vorbind.

 Soferul autobuzului londonez a stationat pana mi-am gasit un loc, la noi in tara cred ca mi s-a intamplat de vreo 2-3 ori ca o persoana sa imi cedeze locul sau soferul sa astepte sa imi gasesc un loc in autobuz.

 Acolo oamenii nu te privesc ca pe o "mascota urata", acolo fiecare copil indiferent de gradul de handicap sau tabloul clinic merge la scoala si acolo nu sunt proiecte despre incluzine, incluziunea si integrarea au loc zi de zi.

In schimb la noi in tara, in proiectul din care fac parte(Retea de servicii complexe pentru copii si tineri cu dizabilitati din mediul rural), prin care inca putem sa oferim servicii gratuite copiilor si tinerilor cu dizabilitati din mediul rural, am intalnit in anul 2014 la inceputul  proiectului  copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani care nu frecventatu nici o unitate de invatamant, cu atat mai putin copiii cu varsta cuprinsa intre 3-5 ani, nici macar o zi la gradinita din comuna sau la o gradinita din Medias.
Si lucrul acesta se intampla  pentru ca aveau tulburari  de limbaj sau  un usor retard in dezvoltare psiho-comportamentala sau o deficenta locomotorie sau un climat socio-afectiv si social deficitar.

Nici o instututie pana in momentul in care am intrat noi in casele lor nu a incercat sa ii indrume pe parinti in acesti ani spre o integrare a copilului intr-o institutie de invatamant, nici macar un certificat care sa ii ateste gradul de handicap nu aveau o parte din  copiii la care noi am ajuns.

Dupa 10 ani, un copil  a reusit  datorita eforturilor noastre ca echipa mobila de recuperare complexa la domiciliu, sa mearga la o scoala speciala, cand am reusit sa il inscriem la scoala avea deja 12 ani,  in prezent este foarte bine integrat in clasa din care face parte, situatia lui fiind in continuare monitorizata de asistentul social de pe echipa mobila si in continuare beneficiaza de servicile noastre complexe de recuperare.

Tocmai din acest motiv sunt multi parinti ai copiilor cu nevoi speciale, care renunta a se mai lupta cu oamenii si mentalitatea de aici si desi nu le este deloc usor, aleg sa mearga cu copilul cu dizabilitati intr-o alta tara unde sansele lui sunt fructificate.

Destinul a facut ca si in Anglia sa am preieteni care au copii minunati cu nevoi speciale, a caror posibilitate de recuperare la noi in tara era redusa, dar o data ajunsi acolo, copiii care la noi in tara nu se puteau integra intr-o institutie de invatamant fie ca nu avem posibilitatea sa le oferim  sansa de a beneficia de o educatie conform nevoilor lor , fie ca parintii au fost refuzati cand au spus gradinitei care sunt nevoile copilului.

In Anglia copiii,  beneficiaza de o educatie conform nevoilor lor speciale si chiar mai mult, acolo ca exemplu, un copil cu autism ajunge sa fie integrat intr-o scoala de masa si chiar reuseste sa se adapteze clasei  cu suport, specialisti si incredere ca si acel copil poate sa fie ca ceilalti.

 Suntem ceea ce gandim,  suntem un exemplu pentru copilul,  adultul de maine alegerea e la noi, daca vrem sa fim un exemplu pozitiv sau unul negativ.

Tulburarea de procesare senzoriala vs Copilul autist

 Autismul este o deficenta a creierului care este prezenta de la nastere (asa cum spun unii cercetatori), procesul perceptiv se realizeaza prin intermediul organelor de simt: ochii, urechile, pielea, gura si nasul (vaz, auz, simt tactil, gust, miros). Aceste informatii se duc la creier, acolo ele sunt prelucrate si apoi se reactioneaza la ceea ce a fost prelucrat.

Tulburarea de procesare senzoriala: 
Carol Stock Kranowitz sustine ca tulburarea de procesare senzoriala reprezinta dificultatea creierului de a absorbi, organiza si folosi informatiile senzoriale,  ceea ce face ca o persoana sa aiba probleme in interactiunile din viata de zi cu zi."



Stimularea senzoriala poate afecta miscarea , emotiile , atentia si reactiile de adaptare. Tulburarea de procesare senzoriala este un termen generic , care acopera mai multe tulburari si care se refera la modul defectuos in care copilul isi foloseste simturile. Doctorul Ayres, numea tulburarea de procesare senzoriala ca fiind asemenea unui "ambuteiaj in creier", deoarece se pot intampla urmatoarele : sistemul nervos central al copilului poate sa nu receptioneze sau sa detecteze senzatile senzoriale sau creierul copilului nu integreaza, nu organizeaza, nu moduleaza mesajele seznoriale din mediu . Exista mai multe tipuri de hiperactivitate  specifice  tulburarii de procesare senzoriala, o sa prezint o parte din ele .

Hiperactivitatea Tactila : copilul care este hiperactiv la atingere (defensiv tactil), are tendinta de a raspunde prin retragere sau respingere  la senzatiile de atingere usoara sau neasteptata. Copilul poate sa reactioneze astfel nu doar la atingerea reala ci chiar si la simpla anticipare a unei atingeri (copilul poate sa vi se zvarcoleasca in brate in timp ce incercati sa-l imbracati sau sa-l ridicati, poate sa refuze sa picteze cu degetele , sa atinga animalele sau oamenii. De asemenea poate sa fie speriat sau sa aveti un adevarat "razboi" atunci cand trebuie sa ii faceti baie).
De cele mai multe ori parintii pe care ii intalnesc in terapie la intrebarea "cunoasteti sa aiba dificultati la atingere?" imi raspund cu " Nu, ii place sa fie mangaiat si imbratisat, ne da obrazul sa ii dam pupic."Diferenta consta in faptul ca , desi evita atingerile usoare , copilul are o alta reactie fata de atingerile ferme ( o imbratisare stransa pe care o accepta deoarece imbratisarea inseamna apasare si presiune ferma care ii dau o senzatie de bine si care il ajuta sa isi suprime sensibilitatea la atingerile usoare).

Hiperactivitatea Vestibulara : miscarile energice (sau simpla posibilitate de a fi miscat din loc) il fac pe copilul care este hiperactiv vestibular sa riposteze printr-un comportament negativ , devine extrem de agitat, plans necontrolat. Copilul care prezinta hiperactivitate fata de senzatiile vestibulare este intolerant la miscare : "Ah, nu, nu ma obliga sa ma misc!". In schimb copiii care sunt in cautarea senzatiilor vestibulare sunt copiii care par ca nu se satura niciodata de miscarile repetitive de exemplu: sta in diverse pozitii in care isi tine capul in jos, atarna de marginea patului, alearga continuu chiar si atunci cand trebuie sa mearga la pas, ii place sa se dea in leagan sau sa se roteasca / sa se balanseze pentru perioade lungi.

Hiperactivitatea Proprioceptiva :  copilul care este hiperactiv la prooprioceptie evita sa-si intinda si sa-si contracte muschii. Nu constientizeaza in permanenta prezenta propriului corp, este rigid, incordat si necoordonat. Evita activitatile din parc care produc multe informatii senzoriale (sa sara, sa alerge, sa se tarasca sau sa se rostogoleasca). Atat miscarea activa cat si ceea pasiva ii poate provoca anxietate crescuta (atunci cand este imbratisat foarte strans sau atunci cand cineva ii misca mainile si picioarele). Important de stiut, tot din cauza hiperactivitatii proprioceptive copilul poate sa refuze un anumit tip de mancare.


Explicatia este urmatoarea : anumite texturi alimentare trebuie sa fie mestecate cu putere si in mod coordonat , dar muschii gurii nu primesc informatia senzoriala necesara.

Hiperactivitatea  Vizuala : copilul defensiv vizual reactioneaza intr-un mod negativ la stimuli des intalniti in mediul inconjurator (contraste, reflexii, suprafete stralucitoare si lumini puternice.) Comportamentele evitante constau in : intoarce ochii de la lumini care se aprind brusc , care sunt puternice sau care palpaie - isi pune mana la ochii, isi trage sapca pe ochii, cere ochelari de protectie. De asemenea il deranjeaza clopotetii de vant, oamenii care stau inghesuiti, se apleaca atunci cand vine o minge spre el pentru a se apara. De aici si dificultatea de a folosi mijlocul de transport in comun, in special daca este aglomerat. Copilul cu hiperactivitate senzoriala vizuala evita contactul vizual direct dar, isi cauta stimularea vizuala (isi flutura degetele , se invarteste sau studiaza diverse modele si contururi cum ar fi tavanul si gardurile). De asemenea printre elementele dificultatii vizuale se regaseste nevoia de a se misca in mod excesiv (se fataie) in timpul sarcinilor vizuale atunci cand are de rezolvat activitatii la masa de lucru stand pe scaun.

Hiperactivitatea Auditiva: prezenta hiperactivitatii auditive o putem observa la multi dintre noi , atunci cand auzim zgomote puternice, un muschi din urechea mijlocie se contacta pentru a inabusii vibratiile. Acest mecanism ne protejeaza si ne impoedica sa nu fim coplesiti sau asurziti , in schimb copilul cu autism reactioneaza negativ la zgomotele puternice si neasteptate. Il deranjeaza aproape toate sunetele , chiar si acelea care sunt prea slabe pentru a fi auzite: (ticaitul ceasului, auzul sirenelor, a unei persoane care mesteca mancare langa el, sunetul baloanelor sparte, etc).



Copilul cu autism : inainte de orice am citii sau scrie despre un copil cu autism trebuie sa nu pierdem din vedere ca el inainte de toate tipurile de terapie de recuperare , are nevoie de afectiunea ta , de atentie, de rabdare, are nevoie sa ai incredere in el, sa crezi ca el poate desi posibil nu in ritmul in care iti doresti tu ca parinte.
Copilul cu autism : inainte de a avea nevoie de un terapeut, are nevoie de tine , parintele lui, are nevoie ca tu , parintele lui sa fi bine, daca tu esti bine si el o sa fie bine, el o sa se dezvolte, o sa creasca, o sa iti inteleaga emotiile, trairile, experientele, daca tu, parintele lui nu o sa reununti la lupta.